Ce înseamnă să scrii bine?

Am auzit de câteva ori expresia: scrii bine, frumos, îmi place. Se refereau bineînțeles la blogurile pe care le dețin. Am mai auzit astfel de cuvinte și despre alți bloggeri, gen x-ulescu scrie tare fain, e bloggerul meu preferat. Totuși ce înseamnă să scrii bine?

Pe când mi-am deschis primul blog îmi părea că mă exprim tot mai prost și îmi era greu uneori să scriu câte un articol. Trebuie să recunosc că acest lucru nu se mai întâmplă acum, parcă scriu cu o lejeritate mai mare ca la început. Auzeam și faptul că fiecare blogger are stilul lui de a scrie, eu unul însă nu știu dacă am deprins acest stil.

Totuși ce înseamnă să scrii bine? Înseamnă oare să folosești multe figuri de stil iar articolele să fie pline de culoare și floricele? Sau înseamnă ca informația să ajungă la fiecare cititor astfel încât să fie ușor de citit și înțeles. Eu unul pariez pe ultima parte. De aceea încerc să scriu simplu, să nu mă pierd în fraze – chiar dacă se mai întâmplă uneori – astfel încât să fiu scurt și la obiect.

Pentru voi ce înseamnă a scrie bine?

Jocurile în browser se înțeleg tare bine cu bloggingul

Îmi place să cred că într-o bună zi voi fi un blogger full time, adică să stau mult în fața blogului și să scriu. Astfel un blogger full time stă foarte mult timp la laptop sau la calculator, timp în care scrie pe blog, stă pe rețelele de socializare și uneori din plictiseală mai joacă un joc ceva.

Îmi petrec destul de mult timp în fața laptopului și nu scriu chiar tot timpul pe blog. Pentru ca să nu mă plictisesc dar și ca să treacă timpul mai repede joc jocuri în browser. Mai exact, de ceva timp am reînceput să joc The West și văd că a reușit să mă captiveze destul de mult.

Așadar dacă și tu ești blogger iar uneori te plictisești la laptop, te invit să joci alături de mine The West.